SĂRBĂTORIREA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE

            Marți 24 ianuarie 2017, de la ora 11.00, a avut loc manifestarea cultural-artistică dedicată sărbătoririi Unirii Principatelor Române. Evenimentul s-a desfăşurat în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, la acesta participând şi o delegaţie a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Maramureş.

            Manifestarea început cu primirea oficialităţilor, intonarea Imnului de Stat de către Fanfara Municipală, iar despre semnificaţia istorică a Unirii Principatelor a vorbit doamna Sorana Ardeleanu, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Baia Mare, care a subliniat semnificaţia istorică a Unirii celor două Principate Române, Moldova şi Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859.

            Programul a continuat cu o scenetă a elevilor Școlii cu clasele I - VIII “Alexandru Ioan Cuza” din  Baia Mare, 

urmat de un recital de poezie susţinut de actorul Claudiu Pintican 

și de un reuşit program artistic prezentat de Ansamblul Folcloric Național “Transilvania”.

            Invitatul special al manifestării a fost îndrăgitul taragotist Dumitru Fărcaș, care a încântat asistenţa cu un reuşit program de cântece şi recitaluri patriotice.

            Evenimentul s-a încheiat cu Hora Unirii care a fost încinsă de către majoritatea celor prezenţi.  

            Participanţii au putut să admire, de asemenea, o expozitie foto- documentară relizată de către Muzeul de Istorie si Arheologie Baia Mare dedicată Zilei Unirii Principatelor Române.

            Au participat personalităţi civile şi militare ale judeţului Maramureş, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai partidelor politice, instituţiilor culturale, ştiinţifice şi religioase, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor, cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranii de război, elevii, studenţii, reprezentanţii mass-media, toţi cetăţenii  interesaţi ai judeţului Maramureş şi ai municipiului Baia Mare.

.

Comuna Apa, judeţul Satu Mare - Omagiu „Leului de la Șișești”

Duminică, 22 ianuarie 2017, Primăria comunei Apa, Județul Satu Mare a organizat comemorarea părintelui dr. Vasile Lucaciu, supranumit „Leul de la Șișești” de la a cărui naștere se împlinesc 165 de ani.

Au fost invitați la această frumoasă sărbătoare și oaspeți din județul Maramureș.

Filiala Maramureș a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” a fost reprezentată de colonel (r) Gavril Babiciu, colonel (r) Ionel Corcodel și Lt. col (r) Romică Breban care au depus o coroană de flori la statuia marelui tribun, Vasile Lucaciu situată lângă Casa memorială ce-i poartă numele.

Din partea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie a vorbit despre bogăția materială și spirituală a Complexului muzeal „Vasile Lucaciu” din Apa, muzeograful Oana Leșiu.

În alocuțiunea prezentată în fața unui numeros public au fost evidențiate momente din viața si lupta părintelui dr. Vasile Lucaciu pentru drepturile și libertăților românilor din Ardeal precum și aportul adus de marele patiot la unirea Transilvaniei cu România.

"Comemorăm azi 165 de ani de la nașterea părintelui dr. Vasile Lucaciu. S-a născut aici la APA, în județul Satu Mare, dar pentru el ACASĂ a însemnat satul Șișești, din Județul Maramureș.
Ce argumente am când fac această afirmație?
Primul și cel mai concludent este faptul că părintele Vasile Lucaciu a rămas în istorie și în conștiința românilor cu supranumele de „Leul de la Şişeşti” sau cum îi spunea marele Nicolae Iorga „Popa de la Șișești”.
A ctitorit la Șișești în plină epocă de maghiarizare şi asuprire națională o frumoasa biserică, precum o catedrală, pe care a închinat-o celui mai sfânt ideal: PRO S. UNIONE OMNIUM ROMANORUM (Pentru Sfânta Unire a tuturor românilor), sfidare directă față de statul maghiar.
Aici la Șișești părintele Vasile Lucaciu a convocat o adunare a Partidului Național Român din Transilvania, a cărui secretar general a fost.
La Șișești a editat în calitate de redactor șef, Revista Catolică, prima publicație românească din fostul comitat al Sătmarului.
Domiciliul părintelui Vasile Lucaciu, acolo unde îl citau atutoritățile statului maghiar era la Șișești. Casa în care a locuit și unde s-au zămislit multe din acțiunile pe care le-a întreprins, face parte din Complexul muzeal dr. Vasile Lucaciu, punct de referință în marea epopee națională a poporului român.
Ori pe unde l-au purtat pașii, în Regatul român, Rusia, Italia, Franța, America, când a fost vremea să vină acasă, s-a întors la Șișești. Aici l-a cunoscut un mare jurnalist din vechiul regat care a scris un magistral articol publicat în revista ,,România Ilustrată”, Anul IV, N0. 3, Martie 1906, pag. 68-71.
Noi, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Maramureș, dorim să inițiem emiterea unei Hotărâri de Guvern prin care părintele dr. Vasile Lucaciu să fie declarat, precum Avram Iancu, erou național. Părintele Vasile Lucaciu a fost un Ostaș și Apostol al Neamului Românesc. „Leul de la Şişeşti” înveşmântat în haină preoţească, a avut drept armă cuvântul, un cuvânt „cu putere multă”. Viaţa, activitatea, lupta și crezul său pot fi sintetizate de cele spuse cu ocazia dezvelirii plăcii votive fixate în peristalul Bisericii de la Șișești în ziua de 15 august 1890: „Şi zidirea aceasta nu este o simplă clădire de piatră pe piatră, ci este întruparea unei idei, a unui ideal, carele pe ceriul vieţii mele străluceşte ca un soare, luminând cu razele sale trecutul, prezintele şi viitorul neamului meu iubit. Ce ne-au lăsat istoria, ce ne-au transmis părinţii noştri, ce au cântat poeţii, ce doreşte tot sufletul meu de român: măreaţa, fericitoarea, sfânta unire a tuturor românilor am avut eu şi cu mine poporul meu să fie simbolizată în această măreaţă biserică. Unire în cugete, unire în simţiri, unire în religiune! Această idee este gravată pe tabla de marmoră, pre care acum o dezvelim, ca să vestească generaţiilor prezente şi viitoare, ce are să spereze românul, la ce trebuie să năzuiască, care este culmea aspiraţiunilor sale pe acest pământ.” 
Lupta sa neobosită în slujba deşteptării naţionale a românilor o putem sintetiza prezentând cîteva idei esențiale:
A fost un militant de frunte al curentului rămas în istorie sub denumirea de „activism politic, numărându-se printre marii oameni ardeleni care au ajuns în Parlamentul de la Budapesta. În primul său discurs în parlament părintele Vasile Lucaciu a înfierat sistemul de oprimare a românilor din statul maghiar, discurs întrerupt din cauza vociferărilor deputaţilor unguri.
S-a numărat printre inițiatorii mișcării memorandiste fiind organizatorul deplasării delegației formate din peste 300 de români ardeleni care au mers la sfârșitul lunii mai 1892 la Viena pentru a prezenta împăratului Franz Ioseph, MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA, BANAT ŞI UNGARIA.
În 1914 părintele Vasile Lucaciu trece în România și împreună cu Octavian Goga caută prin toate mijloacele posibile să convingă Regatul român, pe regele Ferdinand, să renunţe la neutralitate şi să intre în luptă, alături de Antantă, fiind singura modalitate prin care se poate realiza unitatea naţională. După intrarea României în război (16 august 1916), Vasile Lucaciu se preocupă de organizarea ardelenilor refugiaţi în regat şi a prizonierilor transilvăneni români luaţi din armata austro-ungară, în detașamente de voluntari pentru armata română. Aici în România este ales preşedinte al Ligii culturale pentru unitatea românilor, iar din 1916 deputat în Parlamentul de la Bucureşti.
În martie 1917 dr. Vasile Lucaciu pleacă în Rusia, trimis cu o delegaţie de către guvernul român pentru organizarea zecilor de mii de prizonieri ardeleni din lagărele ruseşti ce doreau să se înroleze în armata română. Acolo, la Darniţa, lângă Kiev, se organizează cea mai mare tabără de voluntari ardeleni, care vor veni în România și vor fi primiți la Iași de regele Ferdinand.
Împreună cu Ion Moţa şi Vasile Stoica pleacă, în aprilie 1917, în Statele Unite ale Americii pentru a susţine cauza românească, unde propaganda maghiară contra României era foarte activă. Aici solicită autorităților americane constituirea de batalioane româneşti formate din voluntari americani de origine română care cer înscrierea lor în armata americană ce se pregătea de război, lucru imposibil de realizat deoarece în armata americană nu existau contingente naţionale.
După pacea de la Buftea-Bucureşti, părintele Vasile Lucaciu se alătură fruntașilor români aflați în Franţa, fiind cooptat în Consiliul Naţional Român, un guvern în exil al României. De aici pleacă în în Italia, unde contribuie la formarea companiilor româneşti constituite din voluntari dintre prizonierii români ardeleni ce au făcut parte din armata austro-ungară, sființîndu-le steagurile de luptă sub culorile româneşti purtate în bătălia de la Vittorio-Veneto. Părintele Vasile Lucaciu merge apoi la Geneva, unde continuă activitatea de promovare a intereselor românești pentru recunoaşterea Marii Uniri proclamate la 1 Decembrie 1918.
Se întoarce acasă, la Șișești, abia în 1919, după ce este convins că idealul pentru care a luptat întreaga viață a devenit un vis împlinit.
Tot aici, în ziua predestinată, de 1 Decembrie, a anului 1922, catafalcul „Leului de la Șișești” este adus la Șișești, de la Gara din Baia Sprie unde a fost debarcat din trenul de Satu Mare, pe o sanie trasă de patru boi cu steaguri negre în coarne urmată de un „mare număr de popor” și așezat în catedrala a cărui ctitor a fost părintele dr. Vasile Lucaciu.
„Pleacă dintre noi cel din urmă romantic, reprezentantul perioadei eroice din politica Ardealului, lăsând generaţiei de azi moştenire imaginea lui luminoasă. Toate steagurile se înclină acestui sicriu, asupra căruia, în numele ardelenilor cu care ai pribegit ieri pe drumul idealului, părinte Vasile, eu, smerit ucenic, arunc astăzi un bulgăre de ţărână” spunea poetul „pătimirii noastre”, Octavian Goga, la înmormântarea părintelui Vasile Lucaciu.
Românii, mai ales noi, cei din Apa, Lucăceni și Șișești îl cinstim mereu cântîndu-i „Doina”: „Plânge o mierlă prin păduri, of, of, of.../ Robu-i Lucaci la unguri.../ Pentru Sfânta libertate, / De care noi n-avem parte!”.
Glorie eternă „Leului de la Șișești”!

Scoala Gimnazială „Vasile Lucaciu” din Şişeşti a fost reprezentată de directorul prof. Florin Vava, directorul adjunct, prof. Nicoleta Dan și învățătoarea Gabriela Andreica care au îndrumat un grup de elevi ce au susținut un adevărat recital patriotic, în cadrul programului artistic, fiind răsplătiți cu îndelungi aplauze.

La finalul programului artistic întreaga asistență s-a prins în Hora Unirii în jurul monumentului din centrul comunei Apa.

Omagiu părintelui Vasile Lucaciu!

Col. (r.) Gavril Babiciu

CINSTIREA EROILOR LĂPUŞENI UCIŞI LA 05 DECEMBRIE 1918

            În data de 08 decembrie 2016, la puţin peste 98 de ani de la adunarea populară din 5 decembrie 1918 dedicată sărbătoririi Unirii celei Mari, o delegaţie a Filialei Maramureș a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”  condusă de preşedintele acesteia a participat la cinstirea eroilor uciși la Târgu Lăpuș de către militari unguri din regimentul 39 Debrețin.

            Împreună cu primarul oraşului, parlamentari maramureşeni, reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, primarii din toată Ţara Lăpuşului şi în prezenţa unui numeros şi entuziast public, alaiul, plecat din faţa primăriei, s-a deplasat pe străzile oraşului şi s-au depus coroane de flori la troiţele eroilor lăpşeni, la Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial şi la Monumentul Martirilor din 1918.

 În faţa Monumentului Unirii a avut loc un ceremonial religios, au fost prezentate alocuţiuni de către primarul oraşului, col. (r.) Mitru Leşe şi de către preşedintele Filialei Maramureș a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, col. (r.) Ioan Bota, s-au depus coroane de flori, a fost prezentat un grandios program de cântece, poezii patriotice şi colinde de către elevii Colegiului „Petru Rareş” din Târgu Lăpuş şi ai colegiului Pedagogic din Năsăud, activitatea încheindu-se cu defilarea gărzii de onoare pe acordurile marşurilor interpretate de către Fanfara Municipală Baia Mare.

          În alocuţiunea prezentată cu acest prilej, col. (r.) Ioan Bota, a subliniat următoarele:

           "Astăzi, când au trecut peste 98 de ani de la adunarea populară dedicată sărbătoririi Unirii celei Mari, dar care s-a încheiat cu teribilul masacru de la Târgu Lăpuş, cu gânduri curate, venim să plecăm genunchii la monumentul eroilor lăpuşeni, să ne încălzim inimile la focul iubirii lor de ţară, să învăţăm de la ei conştiinţa de a ne îndeplini datoria.

            Ziua de 5 decembrie 1918 este o zi tristă din istoria contemporană a oraşului Târgu Lăpuş! Aşa cum spunea poetul, prozatorul şi eseistul contemporan Horia Bădescu  în prefaţa romanului „Joia patimilor” – „Există momente în viaţa unei naţiuni, precum Marea Unire, care închid în ele întreaga istorie a acesteia. Ele spun totul despre sufletul acelei naţiuni şi despre felul ei de a fi în lume. Asemenea momente se cer reamintite pentru puterea lor modelatoare, pentru datoria faţă de acei oameni care au dat frumuseţe şi înălţare clipelor tragice.”

            Aşa că astăzi se cuvine să vorbim despre eroii acestor momente istorice şi tragice, despre dragoste, lacrimi, sânge şi ură şi despre calitatea de a rămâne oameni şi fraţi, indiferent de evenimentele şi întâmplările sinistre prin care ne-ar putea duce viaţa şi soarta.

            Pământul ţării noastre este amestecat cu sângele eroilor neamului. Din acest pământ suntem plămădiţi şi noi, şi astfel ţara trăieşte în noi, rodeşte prin noi şi îi plânge prin noi.

            Alături de eroii lăpuşeni, milioane de eroi stau deci, zidiţi, la temelia României. Deşi sunt morţi, ei trăiesc în amintirea noastră, iar faptele lor de vitejie sunt pururea vii şi pilduitoare pentru fiecare dintre noi.

            Aceste milioane de tineri care s-au jertfit pe tot parcursul zbuciumatei noastre istorii, n-au murit pentru că li s-au sfârşit zilele, ci au murit în plină tinereţe atunci când dragostea lor de viaţă era mai puternică.

            Au murit apărând vetrele părinteşti, mormintele celor dragi, patria şi neamul. Au murit pentru idealurile României şi românismului, au murit pentru noi, iar astfel devenim răspunzători pentru sacrificiul lor, pentru sângele lor, pentru viaţa şi pentru tinereţea lor.

            Datorită jertfelor lor, împărtăşim cu ei bucuria de a fi liberi şi stăpâni în țara noastră.

            Vorbim de cinstirea eroilor, dar pe câți dintre conaționali îi interesează, în realitate, aşa ceva?

            Uităm prea uşor că dacă unui popor îi slăbeşte puterea de a-şi iubi şi de a-şi respecta valorile, el se află în declin, viaţa lui se macină când îşi uită credinţa strămoşească şi istoria, iar atunci, patria se stinge. Cerul țării pare, ce-i drept, același, pământul arată la fel de roditor, râurile repezi cu ape cristaline curg, așijderea, grăbite către Marea cea Mare; așezările omenești rămân la locurile lor, încremenite între veacuri, dar sufletul neamului parcă se spulberă. Fără acesta, amintirile sfinte se șterg, peste tradițiile multiseculare se aşterne uitarea, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

            Astăzi este sărbătoare la Tărgu Lăpuş, o sărbătoare în care ne cinstim eroii şi care se bazează pe elemente simple, dar cu o vibraţie deosebită: Imnul naţional, Imnul Eroilor, tricolorul românesc, armata română şi crucea sfântă a neamului românesc, valori care trebuie respectate tot timpul de fiecare dintre noi.

            Putem oare să-i uităm?!

            Putem să nu vorbim despre ei?!

            Dar, e suficient numai atât?

            Parcă e prea puțin pentru sacrificiul lor!

            S-ar cădea să împletim neuitarea cu truda fiecăruia dintre noi de a le imita, pe cât posibil, jertfa și dragostea pentru țară, pentru idealul sfânt al unității și demnității noastre ca neam.

            În firele misterioase ale vieţii şi morţii, ei sunt legaţi de noi şi ne trimit porunci, ne vorbesc ca unor fraţi. Nu cer lacrimi, nici bocete. Ne cer doar atât: să ne facem datoria. Datorie ce o avem către ţara pe care ei au apărat-o şi la ale cărei hotare, sufletele lor stau şi astăzi ca o strajă neînfricată.

            Nu pot să închei fără să vă reamintesc preţioasele cuvinte ale lui Nicolae Iorga: „În trecutul nostru mulţi au suferit. Dacă suntem ceva, noi suntem ceva numai prin suferinţa lor. Toate puterile noastre nu sunt altceva decât jertfa lor, strânsă laolaltă şi prefăcută în energie... Neamul devine etern prin cultul eroilor.”

            Iertaţi-ne voi,care aţi făcut această ţară, pe noi,care nu putem fi ca voi !

Mă rog ca eroii noştri să aibă parte de odihna binemeritată, să le fie ţărâna uşoară şi amintirea veşnică!"

Ziua Națională la Cimitirul Eroilor Români de la Zvolen, Slovacia

La 1 Decembrie 2016, o delegație a Asociației Naționale Cultul Eroilor "Regina Maria", filiala Maramureș, alături de alte asociații și persoane particulare, s-a deplasat la Zvolen, în Slovacia. Aici se află cel mai mare cimitir al eroilor români căzuți în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei între 18 decembrie 1944 și 12 mai 1945. Este cel mai mare cimitir militar al eroilor români din străinătate, aici dormindu-și somnul de veci 10 384 militari români căzuți în luptă. Printr ei și un scriitor maramureșean, Ion Soreanu, cunoscut sub pseudonimul Ion Șiugariu, rănit mortal la 1 februarie 1945 la podul de la Brezno.

Mai jos, câteva aspecte de la manifestări:

MUZEU AL MINERITULUI ŞI AL TRADIŢIILOR MARAMUREŞENE LA CHIUZBAIA

Sâmbătă, 15.10.2016, la invitaţia domnului lt. col. (r.) Breban Romică, o consistentă delegaţie a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”-Filiala Maramureş, a participat la inaugurarea, în satul Chiuzbaia, la locuinţa domniei sale a unui muzeu al mineritului si al traditiilor maramureşene, edificiu în care se regăsesc şi documente şi mărturii despre eroii locali participanţi la cele două mari conflagraţii mondiale din secolul XX.

            Activitatea a fost onorată de prezenţa domnului dr. Adrian Marchiş – director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Maramureş.

             

    În semn de  apreciere şi preţuire pentru activitatea depusă, a fost oficiată o slujbă de sfinţire de către părintele protosinghel Varlaam Coroian-stareţul Mănăstirii Chizbaia şi de către părintele paroh Viorel Mada.

             La finalul manifestării au avut loc momente de socializare, iar colegii şi prietenii l-au felicitat pe domnul  lt. col. (r.) Romică Breban atât pentru frumoasele sale realizări cât şi cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 65 de ani.

75 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial

Joi, 30.09.2016, la Cercul Militar Baia Mare s-a desfăşurat o evocare istorică care a vizat aniversarea în acest an a 75 de ani de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Activitatea a fost organizată de către Filiala Maramureş a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria" în colaborare cu  Filiala Maramureş a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere "Alexandru Ioan Cuza".

A fost prezentat de către col. (r.) Ioan Bota un documentar în care s-a arătat că:

În urmă cu 75 de ani, la 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Generalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și Nordul Bucovinei: ''Ostași, Vă ordon: Treceți Prutul, Zdrobiți vrășmașul din Răsărit și Miazănoapte. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre (...)''. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate (peste 450.000 de militari români), care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare) și forța maritimă (3 distrugătoare, două submarine și alte vase mici).

             În cadrul concepţiei generale s-au prevăzut două faze :

1. de aşteptare strategică, între 22 iunie-1iulie 1941; 

2. de ofensivă, într-o succesiune gradată, de la nord la sud, între 2 iulie-26 iulie 1941, în trei etape; 

• între 2-7 iulie –Eliberarea Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa¸acţiuni ofensive pe Prut;
• între 8-16 iulie –Eliberarea nordului şi centrului Basarabiei;
• între 17-26 iulie – Eliberarea sudului Basarabiei.

             În noaptea senină a solstiţiului de vară, de sâmbătă spre duminică,  21 spre 22 iunie 1941, către ora 2.00,  în trenul „PATRIA”, oprit la Piatra Neamţ, în vagonul restaurant, Generalul de Armată Ion Antonescu, ridicând cupa de şampanie, a rostit în faţa celor prezenţi o scurtă alocuţiune: „În această zi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea ţării şi de pe stindardele armatei. Peste puţin, în faptul acestei zile, armata ţării va primi ordinul de a trece Prutul, spre a împlini trupul ţării, aşa cum a fost de la Basarab”. Peste câteva momente, Armata Română avea să primească celebrul ordin: „Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!”.

             În zorii zilei solstiţiului de vară, duminic㸠22 iunie 1941, ora 3, Aviaţia a început misiunile de luptă în spaţiul Basarabiei străbune, ocupată de armata sovietică, începând cu aceeaşi oră 3, a zilei de 28 iunie 1940.

             În prima zi de luptă „trupele aliate au desfăşurat acţiuni ofensive cu caracter local, pe un front larg – mai ales în terenul împădurit al Bucovinei – incursiuni, recunoaşteri în dispozitivul inamic, bombardamente de artilerie şi aviaţie, pecum şi încercări de a realiza capete de pod pe malul răsăritean al Prutului”.

             „ În zorii zilei de 22 Iunie  s-au dezlănţuit tragerile artileriei şi s-a executat o puternică lovitură de aviaţie asupra aerodromurilor, care a distrus numeroase avioane sovietice la sol/.../”.

            „În Bucovina s-au executat  incursiuni pe tot frontul Armatei 3”.

            Privind pierderile menţionăm  doar privind aviaţia: „/.../ Pierderi grele a suferit şi aviaţia: 11 echipaje (deci şi avioane) cu 40 aviatori , dintre care 13 ofiţeri– numai în prima zi de luptă”.

             Vestea intrării în război a fost primită cu bucurie de întregul popor. Regele Mihai, Patriarhul Nicodim, Academia Română, Mitropolitul Basarabiei ş.a. au elogiat acţiunea Armatei pe calea reîntregirii, pe calea idealului,a interesului naţional. Patriarhul României, Nicodim arăta: „Noi suntem în război fiindcă s-au năpustit asupra noastră cei mai nedrepţi dintre vecini.  Noi ne apărăm sărăcia şi nevoile şi neamul. Românii luptă pentru hotare şi pentru fiinţa neamului însuşi. Biserica deosebeşte 2 feluri de războaie: război de cotropire şi război de apărare. Războiul de cotropire este urâciune la Dumnezeu şi Biserica îl respinge. Războiul de apărare, însă, este ordonat de însuşi întemeietorul Bisericii /.../”. Mitropolitul Basarabiei, Gurie Grossu, declara la 11 iulie 1941: „ Ca moldovean şi slujitor al lui Hristos şi ca Mitropolit al Basarabiei, binecuvântez lupta sfântă ce duceţi pentru dezrobirea fraţilor noştri basarabeni şi bucovineni /.../ Dumnezeu să vă ajute a întinde hotarele scumpei noastre Patrii până acolo unde ei au deportat şi risipit pe iubiţii noştri moldoveni basarabeni”.

Fostul ambasador român la Berlin, Ion Gheorghe, spunea: „/.../ România s-a angajat într-un război pe care nu l-a dorit, într-un război impus de brutalul ultimatum sovietic din vara anului 1940.  România nu a urmărit ţeluri anexioniste, de cotropire a unor teritorii /.../ doar reintrarea în drepturile suverane asupra teritoriilor răpite de Rusia Sovietică cu un an înainte”.

În intervalul 22 iunie — 1 iulie 1941, de-a lungul Prutului, subunități române au realizat mici capete de pod la est de râu, care au fost supuse ripostei forțelor sovietice. Mai multe centre urbane din partea de est și sud-est a țării au fost supuse bombardamentelor aeriene sovietice, precum Constanța, la 26 iunie. Începând cu 1 iulie, diviziile Armatei a IV-a române asigurau flancul drept german, înaintând pe direcția Huși, Chișinău, Dubăsari. S-au desfășurat lupte grele în localitățile Epureni și Țiganca. La 9 iulie 1941, marile unități române dețineau controlul deplin asupra întregului teritoriu al Nordului Bucovinei. Ultimele divizii sovietice retrase din partea de nord a Basarabiei dincolo de Nistru au fost cele din zona orașului Orhei (15 iulie). La 16 iulie, unitățile Diviziei blindate au intrat în orașul Chișinău, continuând înaintarea spre Tighina. S-a trecut la ofensivă în sudul Basarabiei, unde acționa Corpul 5 armată. Amenințate cu încercuirea, trupele sovietice au început să se retragă spre est, până la aliniamentul fortificat de pe malul estic al Nistrului, unde la 26 iulie marile unități germane și române s-au întâlnit.

Armata a III-a română a fost subordonată de către Armata 11 germană, iar marile unități ale Armatei a IV-a au trecut sub conducerea operativă română, rămânând în dispozitiv de apărare pe Nistru și pe litoralul maritim.

La 8 august 1941, marile unități din compunerea Armatei a IV-a române au primit ordin să acționeze pe direcția generală Nistrul inferior — limanul Tiligulski, având obiectiv final Odessa. La 16 octombrie 1941, după două luni de lupte grele, trupele Armatei a IV-a române au cucerit Odessa. Pierderile Armatei Române s-au ridicat la 92.545 militari, dintre care 17.729 morți și 63.345 răniți și 11.471 dispăruți. Începând cu 15 iunie 1942, unități militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz și Cotul Donului — Stalingrad, unde au acționat în condiții deosebit de grele de climă și de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniții, echipament gros pentru iarnă, alimente și medicamente), luptând până la 3 februarie 1943. În aceste lupte, Armata Română a suferit mari pierderi materiale și umane: 155.010 ostași din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele două corpuri (a III-a și a IV-a).

Azi, exprimăm toată recunoştinţa faţă de eroii neamului care îşi dorm somnul de veci în glia străbună, în pământ străin, în adâncul apelor¸ unii fără mormânt şi cruce la căpătâi, faţă de văduvele de război şi de veterani, de orfanii de război, de invalizii  şi marii mutilaţi de război,  faţă de veteranii de război – Eroi în viaţă, de toţi vârstnicii de azi, care au asigurat frontul cu tot ceea ce era necesar şi posibil, faţă de refugiaţi-strămutaţi, expulzaţi-evacuaţi şi deportaţi, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, a Dictatului de la Viena, Tratatului de la Craiova, din 7 septembrie 1940,  a celui de al Doilea Război Mondial, faţă de foştii deţinuţi politici, faţă de toţi aceia care au avut de suferit în urma acestor orori ale istoriei.