ȘEDINȚA CONSILIULUI DIRECTOR
AL ASOCIAȚIEI NAȚIONALE
CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”
Joi, 19 mai 2016, în sala de
spectacole a Cercului Militar Național din București a avut loc ședința Consiliului
Director al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Filiala
Maramureș a acestei asociații a fost reprezentată la acest for de conducere de
către vicepreședintele ei, col.(r.) Gavril Babiciu.
Pe lângă problemele legate de
activitățile desfășurate de către A.N.C.E.R.M. și filialele sale teritoriale
s-au analizat și unele probleme de interes național. S-a constatat cu regret că
șansele de reușită privind ridicarea la Alba Iulia a unui Monument al Marii
Uniri din anul 1918 sunt din ce în ce mai mici. Se cunoaște că în anul 1993 a
fost jurizat proiectul de Monument al Marii Uniri al artistului plastic Mihai
Buculei, proiect neacceptat de reprezentanții societății civile, acesta fiind
considerat ca nereprezentativ pentru simbolul marelui eveniment al națiunii
române petrecut la 1 Decembrie 1918. S-a reiterat necesitatea organizării, în
cel mai scurt timp, a unui concurs de soluții pentru monumentul „Centenarul
Marii Uniri” care să reprezinte istoria românilor de la Burebista până la anul
1918, precum și realizările și greutățile cu care s-a confruntat țara noastră
în perioada celor 100 de ani de după Marea Unire.
ANCERM consideră că monumentul
„Centenarul Marii Uniri” prin forma sa sculpturală și de compoziție, trebuie să
glorifice explicit însuși evenimentul Marii Uniri, să fie un simbol al unității
naționale acceptat de întreaga societate în ansamblul ei.
Discutându-se despre acțiunile
intreprinse de filialele județene ale Asociației Naționale Cultul Eroilor
„Regina Maria” privind modul concret de sărbătorire a constituirii României Mari,
reprezentantul filialei maramureșene a propus o colaborare intre toate
filialele din ţară pentru evocarea unui moment memorabil în istoria românilor
din Ardeal, care a contribuit în mod esențial la formarea conștiinței de neam,
și anume, Mișcarea Memorandistă din primăvara anului 1892. S-a propus
constituirea, din membrii tuturor filialelor județene, a unei delegații de 300
de persoane care să parcurgă itinerariul memorandiștilor prin Viena, capitala,
la acea vreme, a Imperiului Austro-Ungar și să se adune la Restaurantul în care
au fost „încartiruiți” memorandiștii în
așteptarea răspunsului de la împăratul Franz Iosef, pentru un moment evocator. Marea
majoritate a președinților de filiale
prezenți la această ședință și-au dat acordul urmând a se stabili pașii de
urmat pentru a da viață acestei inițiative.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu