marți, 12 decembrie 2017

La Baia Mare s-au sărbătorit 99 de ani de la făurirea Marii Uniri
Miercuri, 29.11.2017, ora 13.00 , în sala mare a Cercului Militar Baia Mare a avut loc o Adunare Festivă urmată de un Spectacol muzical-literar-coregrafic dedicat aniversării a 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 01 Decembrie 1918, activităţi organizate de Batalionul 612 Artilerie Antitanc „Maramureş”, Filiala Maramureș a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor ”Regina Maria” şi Filiala Maramureș a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ”Alexandru Ioan Cuza”.
Manifestarea a fost onorată de participarea:
-Dl. Vasile Moldovan – prefectul județului Maramureș;
-D-nei Noemi Vida - viceprimarul municipiului Baia Mare;
-D-nei dr. Klara Guşeth - directorul Direcţiei Judeţene Maramureş a Arhivelor Naţionale;
-Dl. dr. Teodor Ardelean - directorul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” Baia Mare;
-Comandanţilor şi şefilor instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din municipiul Baia Mare şi judeţul Maramureş;
-Dl. Gl. Bg. (rtr.) Haralambie Cacină preşedintele Filialei Maramureş "Bogdan Vodă" a Veteranilor de Război;
-membrilor Filialei Maramureş „Pintea Viteazul” a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din M.A.I.;
-membrilor Filialei Maramureş a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din S.R.I.;
-membrilor Filialei Maramureş a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”;
-membrlor Filialei Baia Mare a Societăţii Cultural Patriotice „Avram Iancu”;
-membrilor Filialei Maramureş a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”;
-militarilor activi şi personalului civil din unităţile militare şi din structurile de ordine publică şi siguranţă naţională din garnizoană.
Adunarea festivă a fost deschisă de către preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria" - Filiala Maramureş, col.(r.) Ioan Bota, care a prezentat importanţa şi semnificaţia momentului omagial.
Prefectul judeţului Maramureş, dl. Vasile Moldovan a vorbit despre contribuţia maramureşenilor la Actul Marii Uniri şi a adresat un mesaj de felicitare tuturor militarilor activi şi în rezervă din garnizoana Baia Mare şi din judeţul Maramureş cu prilejul Zilei Naţionale a României.
Comandantul Batalionului 612 Artilerie Antitanc "Maramureş", dl. Lt. col. Dănuţ-Gabriel Dănilă a mulţumit invitaţilor pentru participare şi a prezentat programul manifestării.
Comandantul garnizoanei Baia Mare, dl. Col. Costel Coste, a prezentat Mesajul şefului Statului Major al Apărării cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Au fost prezentate în continuare o serie de comunicări legate de prezenţele maramureşene în epopeea Unirii de la 01 Decembrie 1918:
1. Comunicarea: „Unirea din 1918 – cea mai mare ctitorie din istoria poporului român”
-dr. Teodor Ardelean - directorul Bibliotecii Judeţene “Petre
2. Evocarea istorică: „Consiliile naţionale române locale în documentele de arhivă”
- dr. Klara Guşeth - directorul Direcţiei Judeţene Maramureş a Arhivelor Naţionale.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria" - Filiala Maramureş, col.(r.) Ioan Bota a prezentat Declaraţia Solemnă prin care cerem oficial ca pr. dr. vasile Lucaciu - "Leul de la Şişeşti" să fie declarat EROU NAŢIONAL AL ROMÂNIEI!!!!
În cadrul Spectacolului omagial şi-au dat concursul:
1. Ansamblul folcloric “Tradiţii maramureşene”
-coordonator d-na Amalia Mureşan;
2. Grupul folk “Focul viu”
-Sorin Taloş şi Tudor Rat ;
3. Actorul Paul Antoniu;
4. Actorul Claudiu Pintican - directorul teatrului „Ararat” - Baia Mare.
În încheierea manifestării care a durat aproape trei ore, toţi cei prezenţi şi-au dat mâinile într-o simbolică şi patriotică Horă a Unirii!
La final a fost prezentată participanţilor sala de tradiţii militare a garnizoanei Baia Mare, iar comandantul Batalionului 612 Artilerie Antitanc "Maramureş" a oferit celor prezenţi o cupă de şampanie în cinstea Zilei Naţionale a României.
LA MULŢI ANI ROMÂNI !
LA MULŢI ANI ROMÂNIA !























Alba Iulia – 24-25.11.2017
Doamne, ocrotește-i pe români

Etapa finală a excursiei tematice „Pe urmele Întregitorilor de Țară”, inițiată de Filiala Maramureș a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, s-a desfășurat în zilele de 24 și 25 noiembrie 2017. Era firesc ca urmând pașii făcuți la Zvolen, Viena, Budapesta, Cernăuți, Chișinău și Iași, pe urmele eroilor și martirilor români care au luptat pentru Întregirea nemului românesc, punctul terminus să fie Alba Iulia. Aici, Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează UNIREA acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România (Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918).
Majoritatea membrilor grupului de 20 de persoane, care au participat la toate activitățile planificate în această ultimă etapă, au fost membrii ai Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din MAI, Filiala „Pintea Viteazu” Maramureș, în frunte cu președintele filialei, colonel (r.) Ioan Ceterchi și ai Filialei „Alexandru Ioan Cuza” Maramureș din cadrul MApN (președinte, colonel (r.) Ionel Corcodel).
În drum spre Cetatea Alba Carolina
Simpozionul „pe roți” cu tematica excursiei este deschis de către lt. colonel (r.) Liviu Pârjol. Apropiindu-ne de primul obiectiv, Cetatea Dăbâca, ne spune printre altele: „Cel mai important șantier de arheologie medievală s-a deschis în anul 1964, la Dăbâca, localitate din Județul Cluj”. „Misiunea arheologilor era aceea de a stabili dacă Dăbâca a fost sau nu reședința voievodului român Gelou, menționat în Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor, atribuită lui Anonimus, probabil notar al regelui Bela al III (1172-1196, n.n). Cetatea Dăbâca este atestată documentar în anul 1214, iar în 1243, regele Bela al IV-lea al Ungariei (1235-1270, n.n.) donează 3 sate care aparțineau cetății (Fatateleke, Bachunateleke și Chegeteleke) către comiții Theotonicus și Hermann, în semn de mulțumire pentru serviciile lor. Cu această ocazie apare mențiunea terras castri nostri de Doboka (Wikipedia).
Pornind spre monumentul cu denumirea ”Obeliscul de la mormântul lui Mihai Viteazul” situat pe Aleea Obeliscului din Turda, județul Cluj, au început dezbaterile legate de locul unde se află cu certitudine trupul marelui Întregitor de Țară, ”Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată țara Moldovei”. Istoriografia cunoscută marelui public ne spune cu certitudine că la Mănăstirea Dealu de lângă Târgoviște, se află numai capul marelui domnitor iar privitor la trupul voievodului părerile istoricilor sunt foarte diverse. Ultimele noutăți despre acest subiect le prezintă juristul Ioan Țânța care concluzionează că: ”Raportul de medicină legală și măsurătorile antopometrice confirmă autenticitatea osemintelor care au fost descoperite la Mănăstirea Plăviceni din județul Teleorman, ca fiind osemintele, dispărute de secole, ale lui Mihai Viteazu” (https://mail.google.com/mail/u/0/?tab=wm#inbox/15fb9c4e0932a440).
Inălțător a fost pentru întreaga asistență momentul în care, cu ceremonial militar s-a oficiat un parastas în memoria creștinului Mihai și s-a depus o coroană de flori la Obeliscul închinat Domnitorului viteaz.
La Aiud suntem întâmpinați de colonel (r.) Viorel Coman, președintele filialei ACMRR
din MAI care ne-a prezentat câteva date despre această străveche localitate. „Cetatea Aiudului s-a construit peste o așezare antică ce avea denumirea de Brucla. Documente scrise există începând cu anul 1293. Aiudul a devenit cel mai important centru cultural-educațional al calvinismului din Transilvania. Cetatea Aiudului, construită în prima fază în secolul al XIV-lea reprezintă una dintre cele mai vechi fortificații din Transilvania”, ne spune colegul și prietenul meu Viorel.
La ”Râpa Robilor”, Fratele Grigore de la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci ne-a descifrat simbolismul mărețului monument. Aici pe pereții capelei în care este amenajat „Cimitirul oaselor” sunt inscripționate numele martirilor din epoca comunistă care au luptat pentru libertatea și demnitatea poporului român”.
Ziua de 24 noiembrie s-a încheiat cu intonarea unor frumoase colinzi în Mănăstirea Râmeți.
La Alba Iulia
A doua zi, odată ajunși la Cetatea Alba Carolina am fost întâmpinați de către colonelul (r.) Sabin Drăgan din cadrul Filialei Alba Iulia a ACMRR și domnul Dan Chindriș, cu origini din Ieudul maramureșean, care ne-au relatat aspecte legate de obiectivele turistice din cetate. Am parcurs un itinerar care a cuprins evocarea unor momente istorice din istoria pământului românesc. Am pășit pe „Via Principalis” din Castrul roman unde își avea sediul Legiunea a XIII- Gemina. Apoi am poposit la mormântul lui Iancu de Hunedoara și a fiilor lui din biserica romano-catolică. Am admirat Obeliscul înălțat în memoria eroilor răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan și monumentul închinat Crăișorului munților, Avram Iancu etc. În Sala Unirii, ochii noștri s-au oprit asupra dosarelor voluminoase în care s-au adunat spre păstrare și mărturie veșnică Credinționalele celor 1228 delegati aleși democratic de întreg poporul român din Transilvania, îndrituiți să voteze Unirea cu România.
 Nu întâmplător pe coperta III a mapei „Pe urmele Întregitorilor de Țară” am redat credinționalul și fotografia „economului” Atanasiu Damian, din Negreia, com. Șișești care, alături de alți 53 maramureșeni, la 1 Decembrie 1918, au votat unirea cu țara mamă. S-au alăturat grupului nostru colegi din Filiala Alba Iulia ”Gemina” a ACMRR conduși de generalul de brigadă în rezervă (Gl. Br. (r.)) ing. Ioan Belci și colonelul (r.) Ioan Galdea, președintele Filialei Alba Iulia a ANCERM precum și membrii ai Asociației ASTRA Alba Iulia în frunte cu profesoara Maria Coica.
Elogiu și cinstire adus eroilor națiunii române
La momentele festive organizate în Cetatea Alba Carolina nu puteau lipsi șișeștenii. Afirm aceasta întrucât la toate etapele acestui periplu, primarul comunei Șișești, Mircea Ioan Tentiș și-a adus un aport însemnat în buna organizare a activităților desfășurate, fiind mereu în fruntea lor. Aici, la Alba Iulia, frumos echipați în straie românești au fost prezenți 17 sișeșteni).
Manifestările de omagiere a eroilor întregitori de țară au început la ora 11, 30 în Biserica Reîntregirii neamului românesc. S-a oficiat un parastas de către părintele Virgil Jecăreanu, consilier eparhial, delegatul special al Preasfințitului Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului și părintele dr. Daniel Achim, preot militar la IJJ Maramureș, ce au făcut parte din grupul nostru. Părintele Daniel, adresându-se întregii asistențe (catedrala fiind plină de localnici și turiști), a spus: „Încheiem aici, la Alba Iulia, în această sfântă catedrală a Întregirii Neamului” periplul nostru făcut pe urmele întregitorilor de țară. Am fost la Zvolen, în Slovacia, la Viena, Budapesta, la frații noștri de la Cernăuți și Chișinău care trăiesc în zone rupte din trupul țării, la Iași și am adus umila noastă recunoștință înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru întregirea și reîntregirea țării. Se cuvine ca și aici să dăm slavă Bunului Dumnezeu și să cerem să ocrotească poporul român, acum și în veci. Amin.” Interpreta de muzică populară, Angela Munteanu, a intonat cântecul „Veniți români” (muzica: Valentin Băințan) iar un grup de tineri din Bicaz, județul Neamț, prin cântecele prezentate au dat strălucire acestui moment emoționant.
Elogierea „părintelui nației”, George Pop de Băsești a fost făcută la bustul din fața Sălii Unirii. Din partea Consiliului Județean și Prefecturii Maramureș, reprezentați de doamnele Lucia Pop și Oana Leșiu, muziografi la Muzeul Județean Maramureș, s-a depus o coroană de flori. Prezentând rolul pe care l-au avut mari personalități maramureșene în realizarea Unirii, nominalizându-i pe Gheorghe Pop de Băsești, părintele dr. Vasile Lucaciu, avocatul Teodor Mihali și locotenentul Ilie Lazăr, părintele Virgil ne-a amintit cuvintele pe care Badea George le-a rostit la deschiderea Marii Adunări Naționale din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, pe care a prezidat-o: „Acum slobozește doamne pe robul tău, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei întregirea neamului românesc”. Sub privirile lui badea George, domnul colonel (r.) Ioan Ceterchi a înmânat, celor ce au fost la Budapesta, ”Certificatele” de participare, trimise de către ambasadorul României în Ungaria, excelența sa Marius Lazurca, deoarece atunci n-au putut fi înmânate de către domnia sa, fiind chemat în țară.
În prosesie, întreaga asistență s-a îndreptat spre bustul părintelui dr. Vasile Lucaciu. Odată ajunși aici, primarul comunei Șișești a depus o coroană de flori după care s-a intonat Doina lui Lucaciu.
Salutul colegilor din Alba Iulia a fost rostit cu înflăcărare de către colonel (r.) Ioan Galdea care a spus: „Salutăm cu multă bucurie și felicităm colegii maramureșeni pentru inițiativele frumoase și modul lor de realizare. Ziua venirii dumneavoastre aici coincide cu vestea primită azi de la București că s-a deschis finanțarea pentru construirea Monumentului Întregirii Neamului ce va fi amplasat în fața Catedralei.” Domnul Galdea a oferit Filialei Maramureș a ANCERM o diplomă comemorativă a Centenarului Marii Uniri. Profesoara Maria Cioica a recitat poezia „Veniți la Mecca noastră în Ardeal” scrisă de Adrian Păunescu.
În acest context, ca reprezentant al grupurilor care au urmat întregul itinerar planificat în cadrul excursiei tematice „Pe urmele întregitori de țară”, am prezentat în fața asistenței o Declarație Solemnă prin care ne exprimam totoala susținere a demersului inițiat de autoritățile și asociațiile maramureșene prin care se solicită președenției României ca părintele dr. Vasile Lucaciu să fie declarat EROU NAȚIONAL. Doar un singur argument doresc să prezint aici în susținerea noastă, aspect inedit pentu mulți maramureșeni. Părintele dr. Vasile Lucaciu, refugiat la București a acționat prin toate mijloacele pentru intrarea Regatului României în războiul pentru eliberarea Transilvaniei. Notorietatea de care se bucura a fost semnalată chiar și de presa franceză: „ROMÂNIA MARE - HARTA IDEALĂ A NAȚIUNEI” Carte poștală reprezentând revendicările naționaliste românești înainte de intrarea în război și portretul lui Vasile Lucaciu (reproducere din ”Le Petit Parisien, journal quotidien du soir”, 16 martie 1915. ROMÂNIA, arhive istorice).
Prosesia a continuat spre statuia primului Întregitor de Țară, domnitorul Mihai Viteazul. Aici „copilul de trupă” de 7 ani, David Lihet, mereu însoțit de către tatăl său, Nistor, a intonat Imnul de Stat al României, timp în care s-au depus coroane de flori. Întreaga asistență s-a prins în Hora Unirii.
La Țebea
La mormântul eroului național Avram Iancu de la Țebea am ajuns pe înserate. S-a oficiat parastasul în memoria lui Horia, Cloșca și Crișan, a lui Iancu și prefecților lui: maramureșeanul Ioan Buteanu, Axente Sever, Simion Balint, Petru Dobra și Nicolae Solomon. Apoi, fiecare dintre noi am făcut o plecăciune la Gorunul lui Horia...
Cârsnicul Petru David ne-a invitat în Biserica Adormirea Maicii Domnului fiindu-ne pentru câteva minute un adevărat ghid. Așa am aflat că la anul 1948, Biserica a primit ca donație de la Petre Zaharia din Baia de Criș, un frumos prapor ilustrând faptul că eroii munților Apuseni au fost și încă mai sunt considerați de către moți, adevărați sfinți.
Cunoașterea istoriei
Timpul petrecut în microbuz a fost utilizat pentru prezentarea unor materiale referitoare la momentele importante din istoria poporului român, în mod special pentru evocarea unor personalități care au contribuit la întregirea țării. Au prezentat lucrări bine documentate: colonel (r.) Ioan Ceterchi, colonel (r). Aron Dumitru, arh. Florescu Oksana, comisar șef (r.) Marchiș Ioan, slt. (r.) Berci Petre, ec. Nistor Lihet. S-au recitat frumoase poezii iar talentul oratoric etalat de preoții Virgil și Daniel au fost apreciate de către toți membrii grupului.

Închei seria acestor relatări despre expedițiile noastre făcute „Pe urmele Întregitorilor de Țară” apelând la minunatele versuri, cântate cu măiestrie de către Sava Negrean Brudașcu, și de către toți românii: „Ține-i Doamne-n paza Ta / Orșiunde s-ar afla. / Doamne, ocrotește-i pe români!
Colonel (r.) Gavril Babiciu
Prim-vicepreședinte al Filialei Maramureș a ANCERM
Foto: Adrian Birtoc




























Întâlnirea artileriştilor din Maramureş -09.11.2017


           În data de 09.11.2017,  Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”- Filiala Maramureş şi Batalionul 612 Artilerie Antitanc „Maramureş” au organizat, în sala de festivităţi a Camerei de Comerţ şi Industrie Baia Mare, un simpozion dedicat celor 174 de ani de la înfiinţarea Artileriei Române Moderne.

            Comandantul batalionului, lt.-col. Dănuţ-Gabriel Dănilă a prezentat preocupările de perspectivă privind înzestrarea artileiei române, iar mr. Marius Mihai a  evidenţiat principalele tendinţe în evoluţia artileriei pe plan mondial. 

           A fost prezentat un film documentar care a adus în faţa participanţilor evoluţia militarilor Batalionului 612 Artilerie Antitanc "Maramureş", ca unitate de sprijin, în cadrul exerciţiului multinaţional „Saber Guardian 2017”.

            A fost prezentat un scurt istoric al artileriei române de către col.(r.) dr. Mircea Fechete, iar col. (r) Ioan Bota le-a vorbit celor prezenţi despre un simbol al artileriştilor transilvăneni şi al tuturor tunarilor români, generalul de brigadă Onişor Cârcu.

         Gl. Bg. (r.) Grigore Marcel Pop - fost comandant al Brigăzii 230 Infanterie Moto "Pintea Viteazu" şi Lt. Col.  Liviu Nistor – şeful de stat major al centrului Militar judeţean Maramureş au adresat mesaje de felicitare artileriştilor băimăreni, 

iar  Gl. Bg. (r.) Ilie Godja - fost comandant al Brigăzii 612 Artilerie Antitanc a urat participanţilor, artilerişti activi şi în rezervă să fie la înălţimea tradiţiilor armei artilerie şi rachete terestre din armata României.